La întrebarea: "Adevărat să fie oare?" - trebuie să se răspundă: "Adevărul e și mai groaznic"...

"Se săvîrșesc acolo fapte groaznice, care în ciuda oricăror tertipuri demagogice, nu sînt nimic altceva decît un gigantic sistem de asasinare în masă"...

Știința de carte se află la un nivel foarte scăzut: numărul analfabeților atinge în unele regiuni 90 la sută, iar printre femei ajunge chiar la 98...

 

Toate partidele guvernante romînești sînt în fond cam de aceeași culoare, neavînd nici unul rădăcini în țară. În ultimă analiză absolut toate partidele romînești sînt... stîlpi de sprijin ai regimului, care, după spusele unui sociolog, "e cel mai feudal regim din Europa"...

La Volontirovca (în Basarabia) prefectul le-a pus

în vedere alegătorilor că toți cei ce vor vota împotriva guvernului vor fi izgoniți de pe locurile lor...

Faimoasele reforme agrare despre care strigă cu atîta emfază oratorii oficiali în Bulgaria și Romînia, sînt doar o minciună gogonată...

Siguranța romînească dispune de milioane de lei, posedă mai multe gazete, își are pretutindeni ochii, urechile și mînile sale, fel de fel de agenți și sluji. Siguranța e un stat în stat. În comparație cu populația, numărul jandarmilor din Balcani este extraordinar de mare. În Romînia, de pildă, jandarmii

ajung să alcătuiască cifra de 45 de mii de oameni. Convinși că vor rămîne nepedepsii, ei jefuesc satele, iau mită, săvîrșesc abuzuri și fel de fel de alte crime. Legea împărțirii marilor moșii a dat autorităților posibilitatea de a-și căpătui jandarmii, împărțindu-le cu dărnicie pămîntul...

 

 

 

De curînd a avut loc procesul locotenentului romîn Morărescu. Cariera acestui ofițer e un lanț întreg de asasinate aproape de necrezut în cruzimea lor. Vreme de doi ani și-a făcut de cap Morărescu în Basarabia cotropită de romîni. Depozițiile martorilor au scos în evidență atrocități îngrozitoare. Cînd îl întîlneau cunoscuții și îl întrebau: "Ce mai faci?" - el răspundea: "Foartea bine, ucid".
El dădea ordin să fie omorît oricine i se nimerea în cale, și acoperea de ocări pe soldați, cînd îi prindea că au lăsat pe cineva cu viață. Dacă întîlnea vre-o țărancă cu copilul în brațe, omora cu mîna lui copilul.
El a împușcat nenumărați figuri, care încercau să treacă în Romînia. Îi ademenea, îi ucidea, apoi jefuia leșurile. Numai mormintele victimilor ofițerului romîn Morărescu au împlut un uriași cimitir lîngă malul Nistrului. Și acest mizerabil degenerat, prins cu o sumedenie de crime și fraude, nu numai că a fost achitat, dar s-a pomenit și avansat pe linia propagandei guvernamentale.

Cel mai îndrăgit mijloc de care se servesc organele de instrucție în... Romînia pentru a dobîndi material de acuzație e tortura.
Siguranța torturează femei și fete. Soțiile sînt torturate în văzul soților, soții în văzul soțiilor. Oamenii sînt bătuți cu vergi de fier îmbrăcate în înveliș de cauciuc, pînă le țișnește sîngele din urechi, li se toarnă apă clocotită în urechi, li se vîră ace sub limbă, li se înfig sub unghii bolduri înroșite în foc. Femeilor li se întroduc vergi încinse de metal în organele genitale.
Iată ce se scria într'un ziar romînesc, chiar pe vremea restricțiilor la care era supusă presa liberal-cugetoare: "Zeci de acuzați zac pe pămînt și pe laviți într'o stare de semiinconștiență. Mulți se zbat pe jos cu spume la gură. Nimănui nu i se îngăduie să le deie ajutor. Se pune în aplicare așa zisa "broască" - o tortură care constă în următoarele: victima e legată de-a curmezișul unei răngi de fier și rotită astfel; altă unealtă de tortură, - care se chiamă "ghicitoarea", - e o mănușă de fier în care se strîng degetele victimei pînă-i trosnesc falangele. Strînsoarea se prelungește astfel, pînă cînd deținutul "face mărturisiri".
"Cutare a fost schilodit în bătăi" - fraza asta o poți auzi atît de des aici, închît și-a pierdut acuitatea. Închipuiți-vă însă un beci mohorît de poliție, în care o ceată de bestii sălbăticite dau năvală asupra 

unor bieți oameni dezarmați și legați, îi schinjiuesc, îi taie, îi calcă în picioare, îi sfîșie în bucăți și, întăriți și mai cumplit de gemetele victimilor sleide de puteri, inventează noi și noi chinuri la care să le supună...

Iar la Tatarbunar doar într'o singură zi au fost arse zeci de case, 89 de țărani au fost uciși în curtea bisericii, iar 200 de țărani au fost împușcați pe ulițe.
Iată descrierea unei execuții, după cum ne-a povestit-o un funcționar de poliție:
"Șapte oameni stăteau legați unul de altul, ca un zid viu. S'a dat ordinul : "Să nu-i spînzurați, mai bine să-i tăiați". Cine erau oamenii aceștea? Unul fusese arestat pe cînd se întorcea de la înmormîntarea fiului său, altul la întrarea în viișoara sa, al treilea, pe petecul său de ogor...
Au răsunat lovituri surde, săbiile se împlîntau în corpuri, sfărîmînd oase, cefe...Se auzea cum troznesc oasele; victimele au început să cadă. În întuneric se putea desluși cum se zvîrcolesc în groapă...

Hîrlețele se înfig în pămînt, răscolind bulgări cafenii. Prin zgomotul pămîntului ce cade se aud răzbătînd din groapă gemete înăbușite "Sînt încă viu..."

Chinurile deținuților

E cu neputință să descrii toate suferințele ce le îndură deținuții.
În Romînia există o închisoare centrală special destinată deținuților politici, numită Doftana. Sute și mii de muncitori și țărani sînt supuși aici unor chinuri nemaiauzite. Închiși în celule de piatră asemeni unor saci betonați, deținuții își așteaptă sfîrșitul care sa-i izbăvească de suferințele și de moartea înceată în cazematele ce foiesc de paraziți. Ei n'au nici măcar putință să se miște, trenuind să doarmă în picioare; celula lor e un adevărat sicriu vertical din care poți ieși doar bolnav psihicește sau mort...
Fortăreața Jilava, care a fost transformată în închisoare de către nemți în timpul ocupației Bucureștiului, e și ea un adevărat mormînt. Săpată adînc sub pămînt, temnița e făcută toată din beton. Regimul e mai crîncen ca oriunde.
Cea mai mare închisoare din Romînia e cea de la Văcărești. Deținuții sînt închiși aici în carcere de cîte doi metri dimensiune, putînd sta doar în picioare. Celulele sînt așezate alături de camera de tortură, pentru ca zgomotele loviturilor, țipetele și horcăitul victimelor să ajungă la auzul deținuților...

 

 

 

 

Romînii vor răspunde pentru tragedia Basarabeană!
Invazia romînilor

Ocupația romînească a deschis în fața Basarabiei o eră de suferințe și mizerie.
Cotropind Basarabia, romînii au început să se poarte aici ca într'o țară cucerită, din care trebiesc scoase fără întîrziere cît mai multe venituri. Sărăcirea și haosul, ca urmare a ocupației militare, închiderea căii seculare de negoț spre Odesa și Rusia Centrală, precum și o mulțime de alte împrejurări, despre care vom vorbi mai jos, au aruncat populația în brațele mizeriei și foametei.
Regiunea asta, cîndva înfloritoare, a fost adusă într'o stare de plîns. 80% din pămînturi au rămas în paragină. Cînd treci cu trenul ai a străbate pustii, din loc în loc răsar ruine. Pretutindeni se văd urmele invaziei. "Denaționalizarea", pentru a folosi o expresie barbară întrodusă din păcate în limbajul curent de jocul marii politici mondiale, s'a dus tot pe calea obișnuită a silniciei și teroarei. S'a nimicit învățămîntul național, întrucît, după cum spune oficiosul "Viitorul", școlile naționale sînt niște "focare de bolșevizm". Guvernul central a stîrnit pînă și nemulțămirea clerului moldovenesc. De curînd a fost descoperit și împrăștiat un congres

secret al clerului moldovenesc. Au fost intentate o mulțime de procese împotriva preoților.
Țărănimea, sărăcită de taxele vamale și de impozitele grele, a fost apoi jefuită de cîteva milioane în timpul înlocuirii valutei rusești prin cea romînească. O mulțime de țărani înstăriți au fost nevoiți să-și vîndă mărfurile și pămînturile pe un preț de nimic. Țărănimea mijlocașă își vinde vitele și uneltele.
Ultimele informații ce am primit de la Chișinău vorbesc care mai de care de șomaj și falimente, însoțite adesea de sinucideri.

Armata și poliția

Basarabia a fost invadată de poliție și jandarmerie, întrucît trebuia definitiv asigurată anexiunea ei la Romînia. Se poate afirma că la fiece trei locuitori în Basarabia revine un agent de siguranță. Abuzurile, silniciile și jaful jandarmilor și polițiștilor romîni au venit ca o năpastă pe capul nefericitei populații, aflată într'o neagră mizerie. Salariile mici au ațîțat și mai crîncen poftele jandarmilor. Ei au silit pretutindeni locuitorii să le plătească fel de fel de peșcheșuri; deseori cînd țăranii cutezau să ceară plată pentru produsele ce le erau luate, jandarmii "le plăteau" omorîndu-i.
Atrocitățile comise de autoritățile militare nu-și au pereche. Materialele cu privire la ele sînt atît de bogate, încît n'avem posibilitatea să le enumărăm pe toate. Vom aduce doar cîteva pilde:
"N'avem cui ne plînge", - scrie cu deznădejde un grup de locuitori. - N'avem cui ne plînge și nici nu ne-ar aduce vr'un folos dacă ne-am plînge. Bătaia a ajuns ceva normal și obișnuit; ești bătut pe loc, fără nici o judecată dîndu-ți-se de la 5 pînă la 100 de lovituri după "gravitatea crimei" săvîrșite. Ți se dau, bunăoară, cîte 25 de lovituri dacă n'ai făcut plecăciunea cuvenită vre-unui ofițer romîn. La Soroca comenduirea romînească a silit populația să se plimbe zilnic de la orele 17 pînă la orele 19 pe strada principală a orașului.

Cei care nu s'au supus au fost arestați și pedepsiți. Femeile și fetele tinere n'au fost scutite nici ele de cele mai sălbatice răfueli. Odată un oarecare Don-Juan romîn s'a legat de o tînără evreică, întîlnită pe stradă; fata l-a pus la punct pe obraznic. A urmat imediat un ordin de arestare și bătaia... Un bătrîn și respectabil evreu a venit la comandant cu rugămintea de a i se elibera fiul, ca fusese arestat. La comenduire a dat însă peste o ceată de ofițeri beți. Comandantul i-a ordonat să se dezbrace și l-a pus să danseze sub lovituri de cravașă.
Ofițerii și soldații iau de la populație produse fără să plătească nimic. S'au mai citat ordinele acelea monstruoase și tîmpite ale lui Dumitriu, pe cînd era comandant al garnizoanei Edineț din nordul Basarabiei.
"Populația din Edineț trebuie să salute pe ofițerii romîni în felul următor:
1. Fiecare trecător trebuie să se oprească, să se întoarcă cu fața spre ofițeri, să-i zîmbească amabil și să-și scoată repede șapca din cap, făcînd o plecăciune pînă la pămînt
2. Pentru a învăța populația să execute cu strictețe ordinul de față, pe străzile orașului va fi purtat la diferite ore chipiul meu și toți sînt obligați să-l sălute conform punctului 1 al ordinului de față
Comandantul garnizoanei Edineț, căpitan Dumitriu.
Șeful poliției Elefterescu.
Pentru președintelle administrației Vulpe.
Pentru secretar (indescifrabil)".

"Distracțiile" șefilor

Căpitanul Dimitriu nu se mulțămea numai cu astfel de ordine. Domnia sa, ca și alții, mai și omora. El a proclamat și a pus în aplicare un cod special, în care pedeapsa cu moartea alterna cu bătaia la tălpi, în dependență de propria sa fantezie: 25, 50 sau 60 de lovituri, ori pînă la "un anumit număr de leșinuri".
Cît despre Izvoranu, acest monstru în tunica ofițerească

a ordonat să fie împușcați și aruncați în Nistru aproape 500 de locuitori din Bender și Chișinău, dar, spre nenorocul lui, scandalul a avut o prea mare publicitate. Izvoranu a trebuit să fie înlocuit tocmai în momentul cînd autoritățile intenționau pe semne să-i deie o frumoasă compensație ori să-l avanseze, căci sferele înalte nici gînd n'au să întreprindă vre-o dată ceva împotriva abuzurilor la care se dedau ocupanții. Consiliul de război romîn l-a achitat pur și simplu pe colonelul Stere, care în decembrie 1918 l-a omorît pe Roșal, iar cu un an mai înainte omorîse trei negustori edesiți și un copilaș (ultimul omor fusese săvîrșit pentru a acoperi urmele celorlalte trei). Convins în urma acestei achitări că e în afara oricărei pedepse, colonelul Stere își continuă crimele: de curînd, pe cînd se întorcea în automobil de la o vînătoare, el a omorît în împrejurimile Iașului un țăran care nu s'a dat destul de repede la o parte pentru a-i face loc automobilului să treacă.
Nimeni n'ar putea afirma că asemenea fapte sînt o excepție. Faptele acestea se înmulțesc cu fiece zi și toată lumea știe de ele.
Pentru a îndreptăți aceste sălbăticii și pentru a da putere de lege acestui crunt sistem prin care soldățoii sînt asmuțiți asupra populației, autoritățile pălăvrăgesc mereu despre "apărarea împotriva bolșevizmului". Formula asta care scuză toate a fost lansată de gazeta "Ardealul" a doua zi după anexiune. Deputatul Stere mi-a povestit cîteva cazuri revoltătoare, asemeni multor alte mii de cazuri: un profesor din Chișinău a fost arestat și împușcat; răspunzînd la o interpelare în parlament, ministrul de interne a îndreptățit crima, spunînd cu candoare: "Păi nu era decît un bolșevic"; cîțiva tineri din Vadul-lui-Vodă, învinuiți de bolșevizm, au fost găsiți nevinovați, eliberați și apoi.., împușcați!
Această formulă magică "vinovat de bolșevizm" e deseori aplicată în scopuri personale; e de ajuns să-ți învinuești de bolșevizm vre-un dușman sau creditor, pentru ca omul în cauză să fie arestat sau să dispară. Președintele uneia din cooperative aflate în plasa

Acherman a scăpat astfel de șapte țărani, care îi cereau cele 35 mii de lei furați de el din fondurile cooperativei. Mizerabilul n'a avut decît să spună: "Sînt niște boolșevici", pentru ca cei șapte țărani să fie imediat arestați, scoși din sat și împușcați pe drum. Unul din țărani, pe nume Filatov, s'a prefăcut mort, reușind astfel să fugă și să ajungă pînă la București, unde a povestit toate cele întîmplate comitetului Partidului țărănesc. Presa a dat publicitățiiîntîmplarea, dar guvernul romîn a arătat un admirabil sînge rece, declarînd că Filatov e "un ațîțător la răscoală". S'a emis apoi un mandat de arestare împotriva lui și, cu toate că era grav rănit, Filatov a fost expediat înapoi în Basarabia, după care n'a mai auzit nimeni nimic de el.
Corupția ce bîntuie printre funcționarii romîni o recunosc pînă și cei mai moderați oameni, chiar și cei care susțin guvernul actual. Mita și corupția au ajuns proverbiale. Zilnic se întîmplă cazuri cînd perceptorii, însoțiți de agenți de siguranță, cer de cîteva ori la rînd unul și același impozit de la țăranii basarabeni, declarînd ca nevalabile chitanțele ce le sînt prezentate. Funcționarii iau cît pot și cît vor. Deseori poți întîlni prin sate căruța perceptorului plină vîrf de mobilă, de samovare și în genere de orice alte lucruri ce pot fi jefuite de prin case.
Printre agricultorii basarabeni exsistă o singură categorie privilegiată - coloniștii nemți. Ei s'au arătat ajutori de nădejde ai guvernului romîn și au luat cu plăcere atitudine împotriva țăranilor basarabeni.

x x x

Nu e deci de mirare că starea aceasta de lucruri a dus la tulburări. "E chiar de mirare că n'au avut loc un număr și mai mare de răscoale", - mi-a spus deputatul Stere, descriindu-mi crîncena mînie din inimile țăranilor, care sînt bătuți cu centiroanele, nu văd în jurul lor decît spînzurători și au ajuns la sapă de lemn. "Am să mă fac căpetenie de hoți", - i-a declarat

un țăran lui Stere. În ianuarie 1919, la două luni după ocuparea Hotinului, cînd s'a abătut asupra meleagurilor acestora foametea, iar guvernul romîn n'a vrut să întreprindă absolut nimic pentru a ușura suferințele populației, a izbucnit răscoala. Ea a fost înecată într'o mare de sănge. Din 600 de case cîte avea satul Nedobouți au mai rămas întregi doar 50. La Rușchin au fost arse 300 de case, trei sferturi din Otaci au fost pîrjolite. Comandantul garnizoanei Hotin a chemat la adunare toată populația și, împresurînd cu un batalion de soldați cele cîteva sute de oameni adunați, i-a secerat pe toți cu focuri de mitralieră. În satul Șirăuți, așezat într'o pădure, și-au găsit refugiul în coliba pădurarului 60 de femei și copii. După ce au siluit femeile, ofițerii și soldații au dat foc casei. Satele Boșchino, Nedobouți, Samcina, Nolișcani, Caplevca și multe altele au fost nimicite. Comunicatul oficial cu privire la evenimentele din regiunea Hotinului spunea: "Răscoala din regiune a fost înăbușită; au fost distruse șapte sate, sînt 500 de morți". Și se încheia cu următoarele cuvinte: "Replesaliile continuă".
Numărul țăranilor uciși în legătură cu răscoala de la Hotin depășește cifra de 11 mii de oameni.
Avem la dispoziția noastră un document reprodus și citat în presă de nenumărate ori. În documentul acesta se expun cu o exactitate de netăgăduit evenimentele principale, care au însoțit răscoala de la Hotin. Evorba de raportul făcut de membrul misiunii militare engleze, locotinentul de marină Mac-Laren. Raporul lui Mac-Laren vorbește doar de cîteva sate și în primul rînd de satul Nedobouți, unde și-a făcut aparițiunea în ziua de 10 ianuarie 1919 detașamentul de soldați romîni care fusese respins de răculații din Hotin.
Mai întîi de toate soldații romîni au încendiat 8 case în diferite colțuri de sa. Locuitorilor li s'a interzis să stîngă focul. Apoi soldații s'au repezit să jefuiască, punînd mîna pe bani, îmbrăcăminte, pe tot ce pureau lua. Ei au împușcat pe loc 53 de țărani, a căror listă se află anecsată la protocol; printre cei

împușcați se găseau trei femei și un băiat de 12 ani. Cîțiva țărani, printre care două femei au fost răniți. Soldățoii au făcut uz de arme de foc și de arme albe. În satele Otăvceni, Nolișcani, Șirăuți și altele au fost de asemenea omorîți o mulțime de oameni și s'a dat foc la nenumărate case.
În protocol se descriu cîteva cazuri de atrocități comise în satul Nedobouți. În familia Batamaniuc au fost ommorîți mama, o fată de 20 de ani și un băiat de 12 ani. O fată de 15 ani a fost rănită. Micuțul Nicolae Batamaniuc a fost tîrît afară în curte și împușcat. Ilie Batamaniuc, care izbutise să se răscumpere cu 50 de lei, a fost și ell a doua zi prins și hăcuit cu săbiile; numai bucățică cu bucățică i s'a putut apoi recontitui trupul ca să fie îngropat. Terentii Starciuc, în vîrstă de 54 ani, a primit un glonț în pîntece chiar în clipa cînd le deschidea soldaților ușa. Vasilii Șolfroneac, în vîrstă de 56 ani, a fost ucis cu un foc tras în plin după ce le-a dat soldaților cei 40 de lei ceruți de ei. Nichita Zancovschii a fost tîrît în stradă și ucis acolo cu lovituri de baionetă chiar în prezența nevestei lui și a copiilor care țipau de groază.
Studenții basarabeni de la Viena au alcătuit un memorandum cu privire la evenimentele legate de răscoala din Hotin. Iată cîteva extrase din acest memorandum.
"La 21 ianuarie 1919, compania a 3-ia din regimentul 8 infanterie romînă a organizat o serată dansantă în tîrgușorul Briceni. Comandantul garnizoanei, maiorul Constantinescu, aflînd că populația a refuzat să ia parte la serată, a ordonat patrulelor să aducă cu sila femei și fete; amenințindu-le cu revolverul și cravașa, maiorul le-a silit să danseze cu soldații și cu agenții de polițiie. Părinții fetelor au venit să se roage cu lacrimi în ochi de el să deie drumul acasă copilelor. Dar, în ciuda rugăminților, fetele au fost duse în locuința căpitanului Dumitrescu, pe strada Ștefan cel Mare, unde au fost siluite de o ceată de subofițeri beți. Fetița Reizen, în vîrstă de 14 ani, a murit a doua zi la spital de omoragie internă. Ana Chiriliuc, în vîrstă de 18 ani, s'a sinucis o săptămînă

mai tîrziu, cînd a văzut că s'a molipsit de o boală venerică. Trei locuitori din Briceni, alcătuind o delegație, au plecat să se plîngă comandantului romîn din Hotin; pe drum au fost arestați, dați în judecată pentru atentat la siguranța satului și condamnați la pedepse variind între trei și cinci ani de temnițăă.
La 28 ianuarie locuitorii Hotinului au fost adunați cu bătăi de tobă în grădina publică, unde au dat peste o priveliște înspăimîntătoare: cizmarul Vasile Filco, plin de sînge și cu hainele sfîșiate, se afla legat de un copac. În jurul lui se strînseseră generali și ofițeri, printre care se găsea și comandantul suprem al trupelor de ocupație, generalul Broșteanu (același general Broșteanu care se lăuda că a dat ordin să fie înecați în Nistru, la începutul ocupației, 8 mii de "bolșevici" din regiunea Soroca). Se mai afla de față și comandantul diviziei a 4-a, generalul Popescu. Acesta lovea turbat cu cravașa pe nefericitul muncitor, care scotea țipete sfîșiitoare: alți ofițeri îl ajutau pe Popescu. Locuitorilor revoltați de asemenea cruzime li s'a explicat că Filco e condamnat la moarte pentru bolșevizm și urmează să fie executat în prezența lor.
de fapt însă, crima lui Filco fusese cu totul de altă natură. Cu două ceasuri înainte nenorocitul îndrăznise să le spună soldaților că n'au dreptul să-i eie marfa fără plată.
Cînd au observat ofițerii că Filco se sfîrșește sub loviturile lor, au început să tragă cu revolverele în această țintă vie. Fiece împușcătură reușită era însoțită de rîsete și glume. Numai cel de-al cincilea glonț, nimerit în frunte, l-a scăpat pe nenorocitul muncitor de chinuri. Soția și copiii lui au trebuit să die de față la această groaznică execuție. Iar corpul lui Filco a rămas vreme de trei zile legat de copac, ca să slujască pildă celorlalți".

Răscoala de la Tatarbunar

La 15 și 16 septembrie 1924 s'au răsculat țăranii din raioanele Acherman și Izmail. Răscoala a cuprins

și Tatarbunarul. Țăranii au ieșit cu steagul roșu pe ulițe, au dezarmat jandarmii din post și i-au ucis. A fost ucis și primarul satului. Apoi locuitorii din Tatarbunar, împreună cu sătenii din Ehacino și Nerușai au pus mîna pe automobilul și camionul fabricantului localnic. Autoritățile afirmă că răsculații ar fi pus mîna și pe două mitraliere.
Răscoala a cuprins satele Nicolaevca, Trubaiovca, și unele cătune. Ea a ținut vreme de trei zile, dar n'a putut rezista în fața teroarei armate a romînilor. Represaliile au început fără zăbavă și au foost crunte. La Tatarbunar au fost arse 69 de case; 80 de țărani au fost uciși în curtea bisericii și alți 200 - pe ulițe. În regiune au fost omorîți 2000 de țărani, 1000 au fost arestați, zeci de sate au fost șterse de pe fața pămîntului. Gazeta "Lupta" scria la 23 octombrie 1924:
"În 24 de ore satul Tatarbunar a fost șters de pe fața pămîntului. Trebuia dat un exemplu - iată-l".
Metodele ce s'au aplicat în timpul execuțiilor, în masă sînt descrise de deputatul țărănist din Basarabia Sofocle, în interpelarea sa cu privire la crimele siguranței și poliției în această provincie. Țăranii erau arestați și torturați cu hurta, apoi erau împușcați. Nenumărate leșuri au fost aruncate în Nistru, iar valurile lui le azvirleau iar pe mai; aici ele rămîneau să putrezească în văzul tuturor "drept pildă". Un alt deputat basarabean, preotul Dumbravă, povestește despre uciderea a 20 de țărani din Cișmeaua-Rusă, ucidere care avea drept motiv interese pur personale. Preotul arată și numele perceptorului și șefului de post, care au săvîrșit această crimă după ce ordinea fusese de acum restabilită. El înșiră uriașele amenzi pe care populația trebuia să le plătească în decurs de 24 de ore. Unul din acuzații în procesul de la Tatarbunar făcea parte dintr'un grup de 20 de condamnați la moarte. L-am putut vedea în timpul anchetei doar pentru că o minune îl salvase de moarte: jandarmull care săvîrșea execuțiile... ostenise să omoare în ziua aceea. Alt acuzat de la Tatarbunar, Gvozdev, a povestit că, îndată ce s'a început răscoala, el a sărit într'o căruță împreună

cu alți țărani și au fugit cu toții în cîmp. La Vîlcov ei s'au adresat comandantului unui detașament de represalii întîlnit în drum, care le-a făgăduit să nu le facă nici un rău. Oamenii aceștea dezarmați au fost strînși pe o plută împreună cu alți țărani, și soldații au început să tragă în grămadă. Pe plută se aflau mai mult de 100 de oameni. Unii au căzut în apă, mulți au fost uciși cu focuri de armă și lovituri de pat de pușcă, 49 au scăpat. Din acești 49 au fost omorîți mai tîrziu încă 27 de oameni.

Monstrul

Procesul locotenentului Morărescu, terminat de curînd, a scos la lumină toate atrocitățile, a căror arenă a fost nevoită să fie Basarabia după cîteva răscoale țărănești. Acest monstru, despre care am mai pomenit, era acuzat de asasinarea a 33 de oameni. Dar cifra aceasta e un fleac în comparație cu numărul tuturor victimilor lui Morărescu, care a fost achitat cu pompă.
Din aceste cîteva fapte se vede cum a fost înăbușită răscoala țărănească care a cuprins aproape 60 de kilometri pătrați și a costat viața a zece soldați romîni, - cifră pe care mi-a dat-o însuși generalul Rudeanu. Dar nu exagerează oare generalul? Actul de acuzare nu pomenește nici un singur caz de omorîre a vre-unui soldat.
De atunci mereu alte procese vin să ieie locul celor precedente. La Chișinău, unde s'a declarat stare de asediu, țin ședință zilnic cîte patru consilii de război.

Cu ajutorul torturilor

Sarcina procesului de la Chișinău a fost de a "lichida" răscoala de la Tatarbunar, adică de a lichida o răscoală care a avut loc mai mult de un an în urmă.
Pentru a demonstra existența unui complit, autoritățile nu se puteau mărgini doar la depozițiile agenților de siguranță, mai mari sau mai mici în grad.

Era nevoie de mărturisirile acuzaților și ale martorilor.
Și aici începe un capitol nou și nu mai puțin important al anchetei noastre. Cu conștiința curată și cu deplină răspundere l-am putea întitula: "Mărturisiri și depoziții zmulse cu ajutorul torturilor". Acuzații și martorii au fost interogați prin metode inchizitoriale pentru a se putea obține de la ei răspunsuri satisfăcătoare.
Metodele acestea s'au pus în aplicare în timpul unei triple anchete. Mai întîi interoga jandarmul, apoi comisarul de poliție și la urmă judecătorul de instrucție. În timpul tuturor acestor trei faze ale anchetei se întrebuințau cele mai deșănțate mijloace pentru a sprijini actul de acuzare, adică ideia complotului și legătura lui cu cercurile de peste hotare. Nu e vorba aici de încercări izolate ale vre-unui agent "fanatic", ci de o metodă generală și premeditată. Nu fără emoții am aflat noi de unele fapte care demască toată mîrșăvia instrucției ce a precedat procesul.
În primul timp ședințele de judecată, care aveau loc în curtea închisorii, n'au fost publice. La multe ședințe n'a asistat nici o persoană străină. Dar cum s'au întredeschis puțin ușile, oricît de mărginită ar fi fost publicitatea procesului, a eșit totuș îndată la iveală adevărul.
Cei scăpați de moarte și-au făcut apoi depozițiile ca o lecție învățată sub lovituri de băț. Iar cînd încercau să se plîngă, președintele le lua cuvîntul.
- De ce tremuri? - s'a adresat președintele către un deținut.
- Nu tremur.
- Păi te văd că tremuri din tot corpul.
Și deținutul, plecîndu-și capul, s'a hotărît să spună:
- Mă tem să nu fiu bătut.
- Aicea nu se bate.
- Dar eu credeam că se bate și aici.
Tribunalul a fost nevoit să le îngăduie nu numai să vorbească, ci și să-și arate cicatricele și urmele de

lovituri și de răni, căpătate în vreme ce-și învățau depoziția.
Am citit toate acestea depoziții și trebuie să citez aici cîteva din ele, pentru ca opinia publică să poată aprecia după merit uriașa dramă judiciară de la Chișinău. Acuzatul Pavel Chirilenco povestește:
"S'a săpat o groapă, în care am fost vîrît pînă la brîu și am fost amenințat că voi fi îngropat de viu dacă nu voi spune adevărul, adică dacă nu voi mărturisi că am pus mîna pe armă și am luat parte la la complotul împotriva armatei romîne".
Miron Cacenco a fost arestat de siguranță, bătut sălbatic și apoi ținut două săptămîni într'un beci. Din cînd în cînd era scos de acolo și bătut în pept cu ciocanele. Apoi a fost dus în alt sat unde jandarmii l-au bătut iar pînă a căzut în nesimțire. Cînd a fost adus la judecătorul de instrucție, Cacenco n'a vrut să-și recunoască depozițiile anterioare. Judecătorul de instrucție Tudor Marin l-a scuipat în față. În cele din urmă, terorizat și stîlcit în bătaie, acuzatul a iscălit tot ce i s'a cerut.
Acuzatul Matvei Tanghev a fost bătut în asemenea hal, încît i-a țîșnit sîngele pe nas și pe gură și a trebuit să fie transportat la spital. Aici au venit după el doi ofițeri, și pentru că Tanghev nu putea vorbi, ofițerii i-au spus că e de ajuns să semneze fără măcar să i se dea voie în prealabil să citească cele ce semna.
Vasile Carliteanu, Mihail Tangher și Ion Cartileanu au fost bătuți în mod bestial pînă au recunoscut că sînt organizatorii mișcării revoluționare din satul Duluchioi; pînă la urmă sărmanii oameni au făcut depoziții false. La instrucție, Tudor Marin a aruncat cu crucea în Cartileanu, care șovăia să iscalească protocolul. Toți trei au iscălit depozițiile fără să le fi citit.
Alexei Bugaevschii era în dușmănie cu primarul din sat și chiar se judecase cu el. După răscoală de la Tatarbunar, primarul l-a pîrît pe Bugaevschii c'ar fi revoluționar. Speriat de torturile și chinurile la care va fi supus, Bugaevschii a iscălit tot ce i s'a

poruncit să iscălească cu privire la faimoasa organizație.
Din depozițiile preotului Nicolae Riscov se vede că jandarmii au inscenat o comedie, prefăcîndu-se că vor să-l împuște pentru a-l sili să declare că în satul său a avut loc o luptă, și să învinuiască în felul acesta pe consăteanul său Spiridon Ișcenco că a luat parte la răscoală.
Unele declarații au fost scrise la mașină, ceea ce dovedește că erau pregătite dinainte. Metoda aceasta se aplică des de către poliția romînească. Cazuri asemănătoare mi-au fost povestite personal de către unele victime ale mașinațiilor comise de directorul închisorii Doftana.
Afanasii Curtev a făcut depoziții false despre o organizație revoluționară secretă care ar fi existînd cică în satul său. Iată în ce împrejurări au fost zmulse aceste depoziții: un jandarm s'a așezat pe capul lui Curtev, altul i s'a așezat pe picioare, după care au început amîndoi să-l bată; apoi Curtev a fost îndoit în două și legat cu mînile de picioare. Cînd s'a trezit el din leșin, jandarmii l-au silit să iscalească o hîrtie și l-au trîntit iar în beci, unde ceilalți deținuți s'au îngrozit văzîndu-i fața desfigurată și corpul înnegrit de lovituri. La fiece lovitură i se spunea: "Spune adevărul!" Șeful postuluide jandarmi din satul Jibrieni, unde s'au întîmplat toate acestea, ținea un par în mînă în timpul interogatoriului, tot repetînd: "Dacă nu-mi spui mie adevărul, ai să-l spui parului meu".
Învățătorul Ion Biburias a declarat:
"Tot ce am spus e minciună. Am fost bătut ca să declar că treceam oamenii peste Nistru. Dar asta-i cu neputință: satul meu e la 30 kilometri de rîu. Toți cei interogați odată cu mine au fost și ei bătuți".
Nicolae Hisibaru: "Eu n'am fost la Fîntîna, dar pentru că mă temeam de consiliul de război, am spus tot ce mi-au cerut ei să spun".
Fiodor Bacanov a dezmințit tot ce spusese împotriva acuzaților, declarînd că nu-și recunoaște cuvintele din protocol.

Nichita Marsiu, Dumitru Vanoa și alții: "Nimeni nu mi-a vorbit de organizația revoluționară. Am fost bătut și deaceea am spus așa".
Ștefan Bairahter: "Tot ce am spus la anchetă e minciună, am spus așa silit fiind de amenințări și bătăi".
Procurorul i-a citit depoziția:
"În anul 1922, fiind chemat de Nicolae Morozan în satul Fîntîna, am primit ordin să organizez un comitet alcătuit din 5 oameni, pentru a-i alunga pe romîni din Basarabia".
Martorul răspunde:
"Am spus așa pentru că așa mi se cerea să spun, fiind bătut cu sălbăticie. Mi se vîra un băț în ochi și mi se zmulgeau mustețile".
Sfărșim aici această oribilă înșiruire de fapte. Pînă și unul din ele ar fi prea de ajuns pentru a dovedi abuzurile anchetatorilor, dar ele ar putea fi aduse într'un număr de zece ori mai mare. Vom remarca doar că oamenii erau de multe ori siliți să spună cele mai năstrușnice lucruri. Acuzațilorle erau zmulse mărturisiri că ar fi citit manifeste revoluțonare, deși nimeni n'a putut găsi nici urmă de asemenea manifest, ceea ce ar fi fost cu neputință dacă manifestele ar fi existat într'adevăr. Un oarecare Nicolai Guțun a fost silit să declare că la Izmail a venit din Rusia un vapor cu arme și muniții, fapt de-a dreptul avsurd.
145 de martori ai acuzării s'au dezis de depozițiile lor anterioare.