Graiesc Moldoveneste: Lucian Boia

Lucian Boia "De ce este Romînia altfel?"

Facebook Odnoklassniki

Amestecul atît de caracteristic sintezei etnolingvistice romîneşti, departe de mitologia curentă a originilor, axată pe criteriul purităţii (romane, dacice sau daco-romane). Rezultatul e pînă la urmă relativ omogen, dar elementele care s-au combinat pe parcursul istoriei pentru al crea pe „romîn” sînt de o nespusă diversitate. „Geto-dacii”, denumirea unificatoare construită artificial de istoricii moderni, erau departe de a constitui o masă omogenă; coloniştii romani au venit de pretutindeni (ex toto orbe romano, cum spune istoricul Eutropius); apoi timp de o mie de ani, au trecut pe aici o mulţime de popoare, amestecîndu-se mai mult sau mai puţin cu populaţia autohtonă. E greu de spus cît „sînge roman” au romînii, dar că au mai mult sînge slav decît roman este de domeniul evidenţei (de fapt, „sînge roman” nu au practic deloc; în Dacia nu s-au instalat colonişti de la Roma, ci „provinciali”, romanizaţi în bună măsură, dar nu romani la origine. Pînă şi Traian, împăratul cuceritor, era spaniol, primul „provincial” ajuns în fruntea Imperiului). Aşezarea străinilor printre romîni n-a încetat nici după întemeierea ţărilor romîneşti, fără a mai vorbi de Transilvania, care, integrată în regatul ungar, a ajuns să aibă o structură fundamental „trietnică” (romîni, maghiari, germani).

 

Limba romînă ilustrează cît se poate de convingător proporţiile proporţiile considerabile ale amestecului. Este, evident, o limbă romanică: totuşi, cea mai puţin latină dintre limbile latine. Coloraturagermanică a limbilor latine occidentale se limitează la nu prea multe cuvinte. În schimb, romîna are o puternică încărcătură slavă: o mulţime de cuvinte, adesea esenţiale (în ciuda faptului că, odată cu „relatinizarea” declanşată in secolul al XIX-leanu puţine au fost practic eliminate sau marginalizate). Pe locul următor se situează cuvintele de origine turcă, unele provenind probabil de la cumani (inclusiv atît de „romînescul” cioban), altele, ca rezultat lingvistic al multiplelor raporturi politice, economice şi culturale întreţinute cu Imperiul otoman; şi fondul turcesc a fost drastic redus în urma modernizării din secolul al XIX-lea; cuprinde însă, de pildă în gastronomie, destule vorbe la care romînii n-au avut cum să renunţe (inclusiv sarmaua, cea mai naţională specialitate culinară). Se adaugă cuvinte greceşti, ungureşti (neam, pronunţat frecvent în spirit autohtonist, e din sursă maghiară) şi de diverse alte origini.

 

Mai tîrziu, „relatinizarea” s-a făcut tot cu material străin: au intrat în romînă un număr imens de noi cuvinte, marea majoritate preluate din franceză.

 

Elită romînească, în toate epocile, a împrumutat masiv. Toate modelele politico-culturale sînt de import. Iniţial, s-a preluat modelul slavo-bizantin: bizantin, prin filieră slavă. De fapt, sud-slavă, şi, mai precis, bulgărească. Nu numai că romînii, ortodocşi, au scris timp de secolecu caractere chirilice, precum slavii ortodocşi, dar au folosit iniţial slava veche ca limbă de cultură: în biserică, în cancelaria domnească, în primelescrieri religioase sau istorice (şi asta, pînă pe la 1600). În realitate, „slava veche” este „mediobulgara” (care nu prea e numită aşa de autori romîni fiindcă ar dovedi o stare iniţială de dependenţă faţă de un vecin pe care, mai recent, romînii se învăţaseră să-l trateze cu condescenţă). Într-un fel, nu e deloc exagerat să spunem că, prin modelul oferit, inclusiv prin limba folosită de elite, Bulgaria a jucat la începutul Evului Mediu un rol asemănător cu cel pe care îl va avea Franţa, mai tîrziu, în secolul al XIX-lea, procesul modernizării societăţii romîneşti.

Copyright 2012 © Graiesc.md
Developed by webinmd.com