În 24 ianuarie 1458 pentru prima dată în istoria regatului Ungariei era ales rege un nobil fără ascendenţă din familia regală. Matia a fost primul rege cu sînge valah. Gloria şi renumele tatălui său, valahul Iancu de Hunedoara, care a dominat viaţa politică a regatului Ungariei între 1446-1456, au croit ascensiunea politică a lui Matia.

 

Matia Corvin a fost fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara. Acesta a fost fiul vlahului sau cumanului Voicu, care în 1409 a primit de la regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, moşia Hunedoara. Voicu a fost căsătorit cu o vlahoaică din familia Mursinai.

 

Pînă în 1439 Iancu de Hunedoara apare în documente sub numele Ioan Valahul (Iohannes Olah). Cronicarii epocii, inclusiv Antonio Bonfini la finele domniei lui Matia, scriau fără rezerve despre originea vlahă a lui Iancu de Hunedoara. După ce Iancu a devenit cunoscut în viaţa politică a regatului în locul etniconului Oláh s-a folosit ca nume de familie moşia de origine, Hunedoara (Hunyadi). De obicei moşia de reşedinţă a devenit nume de familie pentru nobili.  Iancu a fost căsătorit cu Elisabeta Szilágyi, unguroaică dintr-o familie de nobil maghiar cu foarte mare influență, fiica căpitanului László Szilágyi de Horogszeg (Ladislau) al cetății de la Bradics și sora lui Mihai Szilágyi, voievod transilvănean și regent ungar.

 

Faptul impurității sîngelui noului rege îi creau impedimente. Inamicii au încercat să îi minimizeze rolul prin invocarea depreciativă a originii vlahice. De exemplu Frederic de Habsburg, cu care s-a aflat mereu în conflict, îi reproşa că nu era originar dintr-o familie regală, ci era născut dintr-un tată valah (natus a Valacho patre). 

 

Problema originii sale a devenit spinoasă și în momentul în care a vrut să se recăsătorească cu cineva dintr-o familie regală. Atunci i se reproşa că nu are origini regale şi i se refuza mîna prinţeselor curtate. Și aici în ajutorul regelui îi vine cronicarul lui Antonio Bonfini (umanist și poet italian, a scris lucrarea de istorie a Ungariei "Rerum Hungaricum Decades", a fost trimisul Papei, fiind foarte apropiat lui Matia). Pentru a răspunde criticilor că nu se trăgea din sînge regal, Antonio Bonfini invoca originea romană a vlahilor.  Iar Matia în special, căuta să demostreze că se trage de la împărații romani din dinastii Iulio-Claudiană și Enea.

 

În acea epocă era la modă fabricarea unor genealogii care duceau uneori pînă la Adam şi Eva. În consonanţă cu spiritul epocii, pentru a răspunde caselor regale care îi reproşau că nu are sînge albastru, la curtea lui Matia s-a conceput o legendă despre originea lui Matia într-o veche familie nobilă romană Corvina, ai căror urmaşi au venit din Ugrovlahia în Transilvania în timpul lui Sigismund de Luxemburg. Astfel s-a explicat şi prezenţa corbului pe stema Hunedoreştilor. Începînd cu Antonio Bonfini şi Pietro Ransano, care au promovat această „legendă” a originii aristocratice romane a lui Matia, s-a folosit numele Corvinus (corb) alături de Matia. De aceea astăzi se foloseşte mai mult numele Matia Corvin, iar ungurii preferînd numele Matia de Hunedoara (Hunyádi).

 

Matia a fost instruit în latină, descoperind realizările Renașterii, a început să promoveze influențele culturale italiene în Ungaria. Umaniştii italieni care au fost întreţinuţi la curtea regală au scris în versuri sau proză despre originea romană a vlahilor şi au lăudat originea romană a lui Matia. Frecvenţa cu care umaniştii de la curtea lui Matia invocă originea romană a vlahilor arată că aceasta era un subiect discutat destul de des în palatul regal din Buda. Producţiile literare şi istoriografice în care umaniştii italieni au invocat originea romană a vlahilor sînt mai numeroase în jurul curţii renascentiste a lui Matia Corvin. Misionarii italieni, demonstrînd romanitatea vlahilor, urmăreau scopul convertirii vlahilor ortodocși în catolicism, după principiu: dacă te tragi de la Roma, atunci îți este mai aproape Papa de la Roma și nu Basileu de la Constantinopol. 

 

Astfel, Matia a jucat un rol decesiv în susţinerea originii romane a vlahilor în literatura şi istoriografia epocii, care a generat preluări succesive de către alţi autori care au citit producţiile generate în jurul lui Matia, iar în istorie a întrat ca primul romîn în istorie, punînd temeliile, așa zisei, Școli ardilenești - principalul promotor în secolele următoare al romînității vlahilor și moldovenilor. 

 

La sfîrșit trebuie să menționam, că în limba vlahilor cuvîntul ”roman” se pronunța – rumîn/romîn, iar Roma - Rîm. Pe rumîni Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei (circa a.1647) deja îi găsește, dar numai în Ardeal: "În țara Ardealului nu lăcuiescu numai unguri, ce și sasi peste samă de mulți și romîni peste tot locul, de mai multu-i țara lățită de romîni decîtu de unguri" sau "Rumînii, cîți să află lăcuitori la Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramoroșu, de la un loc cu moldovenii și toți de la Rîm să trag". Și Dimitrie Cantemir în lucrarea "Hronicul romano-moldo-vlahilor" scrie:  "...neamul Romînilor din Dachia, macar că dela Romînii de Italia sartrage,...", "...venirea Romînilor în Dachia..." "... Împăraţilor Romîneşti,...", "...limba cea părinţască (carea din Romînească sau latinească este)...", "...Coloniile Romîneşti...", "...Traian o făcusă provinţie Romînească...", "...descălecătura Dachiei cu Romînii de la Traian,...", "...Romînii din Dachia să fie Romîni de la Italia,..." Romînii de Traian puşi în Dachia,..." "...au descălecat Dachia cu cetăţeani dela Roma, şi cu oşteani bătrîni Romîni,...", "...Romînii noştrii să fie de neamul Romînilor dela Italia,...", "Dachii să fie apucat o parte din limba Romînească..." ș.a.m.d. (Ce însemna cuvîntul romîn pentru Dimitrie Cantemir?)

 

Dacă negăm semantica de roman a cuvîntului "rumîn/romîn", atunci la Cantemir ar rezulta că: existau romîni de Italia, în Dacia au venit nu romani, ci romîni, au fost cînd-va împăraţi romîneşti, limba latinească se mai numeşte romînească, Traian a descalecat în Dacia colonii romîneşti, nu de romani, cum se susţine astăzi, Traian a făcut provincie romînească, nu a Romei și a descalecat Dacia cu romîni, nu romani, Traian avea oaste nu de romani, ci din romîni, Dacii au luptat cu romînii, nu cu romanii, Podul peste Dunăre au construit romînii, ca să poată trece armata lui Traian, Dacii au dovedit şi au apucat limba romînească.

 

Cum rămîne atunci cu denumirea de ”rumîn” țăranului șerb în Ugrovlahia, dece la București țăranii dependenți se numeau ”rumîni”? În același timp în Moldova șerbii se numeau ”vecini”. Pricina a fost, că mulți vlahi, care deja după moda nouă se numeau rumîni, fugeau peste Carpați de la prigoniri ungurești și catolice. Venind în Moldova și Ugrovlahia, fiind venetici ca să se hrănească, luau pămînt în arendă, deseori nu se puteau răsplăti și deveneau legați de pămîntul arendat pînă nu se achitau. Vlahii-rumîni treceau Carpații în masă și astfel fenomenul țăranului dependent a stat strîns legat de ei. De aceea mai des, țăranul dependent era rumîn din Ardeal și numele rumîn a devenit sinonim cu șerb. În Moldova sursa șerbilor au fost nu numai rumînii din Ardeal, dar și rusinii de peste Nistru, de aceea șerbii se numeau cu un nume comun ”vecini”.

 

P.S. Noțiune de ”Romînia” a apărut numai în a. 1816, și primul care l-a folosit a fost D. Philippide – istoric grec așezat în Valahia. Daniel Philippides, se referă, pentru prima oară într-un text tipărit la Lipsca, în lucrarea sa în limba greacă Ιστορία τής Ρουμουνίας (1816), la totalitatea celor trei principate istorice sub denumirea de ”Rumunia”. Atunci cînd a venit la București să propună lucrarea sa, boierii de acolo l-au luat inițial pe sus pentru ofensa adusă, dar apoi repede au înțales, ca și Matia Corvin, perspectivele benefice a mitului romanității vlahilor. Și cuvîntul "romîn" a devenit un politonim.