Din cele mai vechi timpuri valahii (romînii) încercau prin diverse metode, care mai de care, să supună Moldova. S-au aliat chiar și turcilor în campaniile militare contra Țării Moldovei. Dacă n-au izbutit prin armă, atunci au folosit alt șiretlic, minciuna. Această minciună, precum că neamul moldovenesc este o ficțiune, apare și crește atunci cînd se întrezărește entitatea politică Romînia. Astăzi din statul Moldav a rămas o palmă de pămînt, Republica Moldova, care este agresată permanent din toate părțile. Neamul moldovenesc este divizat de frontiere umilitoare. Conștiința națională a Moldovenilor și Istoria Moldovenilor trec   printr-o perioadă întunecată și decisivă. Unii aproape s-au împăcat cu prostiile scrise în istoria românilor, alții fac tîrg cu valorile național-istorice. A rămas să fie vîndută credința, dar și aici încă nu-i clar totul, mai ales cu promovarea legilor capcane și dușmănoase tradițiilor moldovenești.

Consolidarea statului Romînia s-a desfășurat sub hegemonia Valahiei și a cercurilor politice dîmbovițene. În noua formațiune statală moldovenii au intrat cu acte de chiriași, iar capitala istorică Iașul a devenit un oraș provincial, dat uitării. Moldova din partea dreaptă a Prutului și-a obținut statutul de cea mai săracă regiune a Romîniei. S-a ajuns la aceea că moldovenii în București sînt pricepuți ca oameni  fără carte, de treaptă inferioară și alte porecle. Oare noi, Moldovenii din toată Moldova, urmașii celor care au apărat credința Creștină de otomani timp de secole în Europa, merităm asemenea tratament vulgar?!

Țara Romînească a acaparat Moldova, pentru că toată puterea, instituțiile, limba, literatura și toate atributele au fost cedate de Moldova în favoarea primei.

Întreaga aramată de la “savanți” pînă la “politicieni” au măcinat insistent conștiința națională a moldovenilor. Pe toate căile posibile și imposibile s-au betonat nemulțumirile moldovenilor.

Au luat naștere stereotipuri absurde formulate de istoriografia romînească. Îți vine să rîzi cînd citești în manualele de istorie, aduse din București, despre aspirația de secole a romînilor referitor la unire. Care secole?!

În 1848 sub presiunea maselor populare și a revoluționarilor din Muntenia, domnitorul Țării Romînesti Gheorghe Bibescu abdică. Este format un guvern provizoriu care „în numele poporului romîn” adoptă Constituția și tricolorul „drapel național al romînilor”. Iată acum să răspundă cineva la o întrebare firească: acest tricolor reprezintă moldovenii?

Care au fost premisele scenariului politic din 1857?

The Eastern Question And a Supressed Chapter of History, Napoleon III And The Kingdom of Roumania/ By Stuart F. Weld, Boston, 1897.

                       

Traducere:  La 26 martie, 1855, cînd asediul Sevastopolului era aproape de sfîrșit, Napoleon al III-lea a înaintat către Puteri la Conferința de la Viena următoarele propuneri, vizînd Principatele Moldovei și Valahiei, care astăzi formează Regatul Romîniei: -

Prima. De a uni Principatele într-unul singur.

Doi. Să se confere suveranitate sub un principe străin și nu băștinaș.

Reiese că unirea era bătută în cuie de împăratul francez cu mult timp înainte de rezultatul alegerilor Ad-hoc, care s-au desfășurat la 1857!

 

Traducere: Poporul valah era hotărît în favoarea unei astfel de uniri. Poporul Moldaviei, în caz dacă ar fi dorit, nu i-a fost permis să-și exprime năzuința. În scurt timp după evenimentul de la Osborne, legislatura Moldaviei cu votul a optzeci și unu contra doi, s-a pronunțat aproape în unanimitate pentru dorința provinciei să se unească.  

Războiul Crimeii a slăbit considerabil pozițiile Rusiei Țariste, Imperiul Rus era gata să cedeze din poziții și acceptă proiectul unirii celor două Principate Dunărene. În urma Congresului de la Paris, desfășurat între 13 februarie 1856 - 18 martie 1856,  s-a hotărît crearea unor Divanuri Ad-hoc (format din reprezentanți ai tuturor claselor societății), care vor “decide” organizarea ulterioră în Moldova și Valahia, în același timp, înlăturîndu-se protectoratul rus, înlocuit cu garanția Puterilor Europene și păstrarea suzeranității Imperiului Otoman.

„Visul romînilor” de a se uni într-un stat era doar un concept susținut parțial de  reprezentanții intelectualității, care făceau parte din diferite cluburi masonice, tot ei fiind și revoluționarii pașoptiști de la București și Iași, membrii cercurilor secrete pariziene. În special radicalii din Țara Romînească, C.A. Rosetti, frații Brătianu și Bălcescu, în emigrație impulsionează “idealul unirii” și nu întrega Moldova cum unii prezintă cu lux de amănunte.

Dar poporul moldav era pentru unire sau nu?  

Un  exemplu elocvent în acest sens constituie fragmentul invocat din operele lui Ion Creangă.

Moş Ion Roată şi Unirea

La 1857, pe cînd se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi cîţiva ţărani fruntaşi, cîte unul din fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional. Cum au ajuns ţăranii în Iaşi, boierii au pus mînă de la mînă, de i-au ferchezuit frumos şi i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri să le ţie cuvînt, ca să-i facă a înţelege scopul chemării lor la Iaşi.

— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi chemaţi aici, între noi? zise boierul cu blîndeţă.

— Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune, răspunse cu sfială un ţăran mai bătrîn, scărpinîndu-se în cap.

Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-romîn, București, 1880.

Mișcările unioniste nu se bucurau de o popularitate mare printre oamenii de rînd.

Pur și simplu, la acel moment s-au încrucișat interesele marilor puteri și nu Moldovenii au decis să fie unire sau nu!

După Congresul de la Paris, în București, Iași și alte localități s-au constituit cluburi politice și comitete speciale pentru scrutinul ce urma să aibă loc în 1857.

Russia and the Formation of the Romanian National State, 1821-1878/ Barbara Jelavich Cambridge, 2004

 

Traducere: Problema corupției a fost cea mai mare în Moldova.  Sub administrația lui Grigore Alexandru Ghica, unioniștii se aflau într-o poziție mai bună decît în Valahia. În mai 1856 se adoptă o lege liberală ceea ce va permite continuarea editării publicației „Steaua Dunării”, redactor fiind Mihail Kogălniceanu.

Într-adevăr, după abdicarea lui M. Sturza în 1849, noul domn numit va fi Grigore Alexandru Ghica, ce va permite întoarcerea în țară a unor participanți la evenimentele tulburării socio-politice din 1848. Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza si Ion Ionescu de la Brad revin și sînt numiți în funcții importante de stat.  Grigore A. Ghica nu doar împărtășea ideile unioniste, dar le promova deschis în timpul călătoriilor sale prin țară.

Iată cum vedea fuziunea principatelor unul din fruntașii Partidei Naționale din Moldova

A.D.Xenopol - Domnia lui Cuza-Voda V.1, Iași, 1903

 

Conștient au mers la cedarea statalității, de dragul scaunelor și funcțiilor au îngropat Moldova.

Și încă ei sînt proslăviți, iar în cinstea lor se numesc străzi în capitala Moldovei?!

                  Three years in Roumania, J.W. Ozzane, London, 1878.

 

Traducere: Încă mai persistă o invidie între Valahi și Moldoveni pentru că București a prosperat datorită unirii și ruinării Iașului.

Din acest context nu prea se vede bucuria moldovenilor pentru „visul romînilor”.

Teodor Codrescu scria la 1889 în Iași: Către 1868 nemulțumirile Moldovei deveneau tot mai amenințătoare și se vorbea de revenirea la sistemul unirii personale(modelul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei). S-a ajuns pîna la anunțarea unei reuniuni separate a deputatilor și senatorilor moldavi pentru 25 iulie.

 

Alegerile pentru divanurile Ad-hoc din Moldova, cauze și urmări

La 1849 domnii numiți iși incheiaseră mandatul și turcii numesc doi locțiitori de domni: în Moldova, Teodor Balș-poate cel mai puternic latifundiar al Moldovei, care însă moare imediat după numire și este înlocuit cu N. Conachi-Vogoride, cu vederi antiunioniste clare; în Țara Romînească era numit caimacam, fostul domn regulamentar Alexandru Ghica, boier cu vederi conservatoare, dar fără a fi un adversar al unirii.

“Savanții” romîni au inoculat ideea că alegerile Ad-hoc au fost fraudate în Moldova.  Cu atîta sudoare demonstrează, cu atîtea cuvîntări înflăcărate de-ți vine să plîngi nu alta.

Și de ce totuși s-a ajuns la faptul că alegerile au fost denaturate? Din cauza cui au fost repetate?

Lucrarea “Romînii la 1859”: Falsificarea constă în faptul că Vogoride, pur și simplu, a introdus în liste reprezentanți a 167 000 țărani.

Asta e falsificare?! Doar acești țărani erau alegători reali!

Primele exerciții electorale au plasat antiunioniștii pe poziții majoritare (la 19 iulie 1857) ceea ce a nemulțumit tabăra condusă de Napoleon al III-lea și, prin urmare, au provocat ciocniri de interese la nivel înalt deoarece Turcia, Austria optau pentru forțele antiunioniste.

Figura care a stîrnit controverse în miezul evenimentelor respective este Nicolae Vogoride, caimacam în Moldova între 1857 - 1858, care l-a început a zădărnicit transpunerea în realitate a ideilor de joncțiune celor două principate. Apoi presat din exterior, trece în tabăra unioniştilor, acţionînd la alegeri „în favoarea Unirii cu tot atîta rîvnă cît a depus pentru a o combate”. La scrutinul repetat în Adunarea Ad-hoc moldovenească, peste 2 luni au învins unioniştii. Starea generală după alegeri este descrisă de ambasadorul Belgiei la Iaşi: În rîndul celor 80 de membri consideraţi favorabili Unirii există mulţi care fusese aleşi la alegerile anuale şi care atunci pretinseseră a fi separatişti. Un astfel de revirament al majorităţii... nu trebuie să surprindă, cînd şeful puterii dă el însuşi exemplu de schimbare radicală şi rapidă a părerii.

Moldova trebuia să aducă pe altarul unirii jertfe destul de mari, chiar însăşi fiinţa sa de Stat.

Napoleon al III-lea era informat că Muntenia vroia cu orice preţ unirea, căci „pentru Muntenia urmau numai foloase din proiectata unire”.

Țara Romînească fiind mai numeroasă din punct de vedere al numărului de locuitori, urma sa fie reprezentată în adunările legislative, guvern cu mai mulți reprezentanți și în acest moment rolul Moldovei decădea ca parte componentă a viitorului stat Romînia.

Moldova a devenit o anexă pentru Valahia, un teritoriu asimilat.