Graiesc Moldoveneste: Ideologul moldovenismului din Iaşi - Nicolai Istrati

Ideologul moldovenismului din Iaşi - Nicolai Istrati

Facebook Odnoklassniki

Pentru lupta sa politică poziţia antiunionistă a plătit cu vîrf şi îndesat, asta pare a spune trecutul lui.

 

Nicolai Istrati, politicianul din Fălticeni de la jumătatea secolului XIX care, deşi ar fi meritat să ocupe primul loc în politica şi dramaturgia istorică, îşi doarme somnul de veci în Biserica de la Rotopăneşti, din vecinătatea castelului său. Osemintele sale sunt adăpostite de gropniţa din interiorul bisericii, vegheat din interior de chipul său, iar din afară, intrarea este străjuită de mărturia viziunei sale politice: statuia ”Moldova plîngîndu-şi unirea”, comandată arhitectului şi sculptorului elveţian Joseph Fichtner după ce a pierdut bătălia politică cu unioniştii.

Rădăcinile familiei Istrati se întind pînă în perioada lui Ştefan cel Mare cînd, primul strămoş este identificat în genovezul Eurastie (Evstrati,Istrati), însoţitor al Mariei de Mangop la Suceava, în 1472, la căsătoria acesteia cu domnitorul Moldovei. Urmaşul lui Eurastie, Eurastie Dabija, va ajunge domnitor al Moldovei şi va înfiinţa Bănăria de la Suceava în 1662, care va continua emisiunile monetare pînă la 1668. Apoi, din cauza instabilităţii politice şi a deselor conflicte, familia Istrati se va retrage în Polonia şi va reveni în însemnări la începutul secolului XIX, prin tatăl lui Nicolai Istrati, paharnicul Gavrilă Istrati. Acesta s-a remarcat prin organizarea restabilirii ordinii în zona Sucevei şi Neamţului în perioada retragerii eteriştilor lui Alexandru Ipsilanti (1821), care jefuiau, ucideau  şi violau maicile de la mănastiri.

 

Nicolai Istrati s-a născut la 1818 într-o casă din Fălticeni, cu o mamă poloneză de viţă nobilă (Ecaterina Ilski, înrudită cu regele polon Jan Sobieţki), şi a fost instruit în particular, conform timpurilor şi obiceiurilor boiereşti, cu toate că a rămas orfan de mic, după moartea timpurie a tatălui său. Cu o educaţie aleasă, a învăţat polona, slavona, franceza,germana şi latina şi a deţinut cea mai mare colecţie de documente istorice medievale şi cea mai mare pinacotecă din Moldova (majoritatea documentelor sînt acum în proprietatea Academiei Romîne).

 

S-a implicat activ în viaţa comunităţii şi a investit financiar şi intelectual în oamenii de lîngă el. Înfiinţează prima şcoală primară mixtă cu trei clase elementare din Moldova, în anul 1855, la Rotopăneşti, şi, în acelaşi an, face şi prima şcoală de fete (conform planului domnitorului Grigore Ghica “Aşezămîntul pentru reorganizarea învăţăturilor publice în Principatul Moldovei”). În anul 1857, unităţile de învăţămînt sînt transformate în două şcoli cu trei clase, una pentru fete şi cealaltă pentru băieţi, iar clădirea şcolii de băieţi se păstreză pînă astăzi, peste drum de locaţia "Fondului Documentar Nicolae Istrati" din Rotopăneşti şi castelul familiei Istrati. În acest castel va face în 1860, “Conservatorul de Muzică şi Declamaţie”, cu 19 băieţi şi 9 fete, care evoluat în faţa publicului din Fălticeni şi Iaşi. Elevii au repetat timp de 5 luni alături de profesorii Mihai Galino, Sevastia Istrati (soţia lui N.I.), Pietro Mezzeti (dascălul lui N.I.) şi Iordache Iconomu, şi aveau în repertoriu Fluerul fermecat, Margo, Cinel-Cinel, Şoldan Viteazul.

 

Autodidactul Nicolai Istrate îşi construieşte o bibliotecă impresinantă la Rotopăneşti şi este primul dramaturg de inspiraţie istorică cu piesa "Mihul". O trăsătură din rezbelul lui Ştefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei (1850). A debutat în proză cu un eseu intitulat "Moarte" ( apărut în 1841), urmeză "Nici o faptă fără plată sau Filosofia unui nefilosof", "Meditaţie pe ruinile cetăţuei Neamţul" , poemul "Suspinele unei matroane",  povestirea "Suspinul săracilor", nuvela  "Agripina" (1847),  "Limba şi portul" (1832).

 

A publicat poeziile sale în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” şi în almanahurile lui Asachi îndeosebi, dar şi în „Propăşirea”, „Steaua Dunării”.

 

A folosit diferite pseudonime: Nicolai Iestrate, a recurs la iniţiale, la una sau două cruciuliţe, la semnătura Narrateur Identique, iar ca tematici: decadenţa prezentului în detrimentul vremurilor trecute de mărire şi o revoltă împotriva unei societăţi inechitabile în care ticăloşii sînt virtuoşi. Îşi exprimă deschis opinia în diferite broşuri gen "Despre alegători şi despre deputaţi" (1858), "Chestia mănăstirilor închinate din Moldova" (1860), "Înainte cuvîntare la ticluirea psaltirei" (1850) şi tipăreşte pentru copii "Amicul copiilor", carte de lectură pentru copii de la sate cu pilde şi poveţe. Şi-a dovedit umorul traducînd maximele lui La Rochefoucauld (1855) şi scriind o serie de fabule şi satire.

 

Funcţionarul, politicianul nou cu idei vechi şi candidatul la tronul Moldovei

Nicolai Istrati intră în administraţie devreme, îndeplineşte diferite funcţii: căminar, preşedinte al Judecătoriei din Iaşi, spătar, fiind, membru al Divanului Apelativ şi primeşte rangul de postelnic. După viziunea politică a fost un susţinător fervent al partidei antiunioniste. Ocupă scaunul de Ministru al Cultelor (1853) şi pe cel de şef al Departamentului Lucrărilor Publice.

 

Nicolai Istrati a fost autorul lucrării "Despre cvestiea dzilei în Moldova", care a văzut lumina zilei în 1856, este manifestul antiunioniştilor privind eventuala unire Moldovei cu Valahia. 

 

Pentru această carte a intrat istorie ca ideologul principal mişcării auntiunioniste a Moldovei, din care făceau parte Gheorghe AsachiIon Creangă, Mitropolitul Moldovei Călinic Miclescu, prinţul Costache Moruzzi, Nicolae Rossetti - Roznovanu, Teodor Boldur-Lăţescu, N. Ceaur-Aslan ş.a. Prin urmare, încurajat de aprecierea caimacamului Nicolae Vogoride, se implică în pregătirea alegerilor pentru Divanul Ad-hoc. Intrat în Adunarea Electivă a Moldovei (1858), Nicolai Istrati îşi pune candidatura la tron, iar momentul unirii îl trece marginalizat, apăsat de oponenţii politici şi starea instaurată de lucruri.

 

Se retrage la castelul de la Rotopăneşti, unde va ţine spectacole de teatru în una din camerele mari transformată în sală şi unde va muri, se pare otrăvit de o doamnă. Membrii familiei susţineau că doamna misterioasă este Elena Negri, iar otrăvirea s-a petrecut la un bal, la Rotopăneşti. De nu ar fi săvîrşită această crimă, aveam să-l găsim şi eroul nostru printre ceilalţi luptători la Marşul antiunionist din Iaşi la 03 aprilie 1866, înabuşit în sînge de armata valahă, soldat cu peste 100 de morţi.

 

Încă din timpul vieţii, întîietatea sa în dramaturgia istorică este uitată, iar după moarte,  personalitatea lui Nicolai Istrati va fi amintită rar, cu toate că a avut o contribuţie importată în mişcări, cugetul, scrierea şi scrierile vremurilor sale.

 

“Fondul Documentar Nicolae Istrati”, o reconstituire a amintirilor familiei de boieri

O sursă extraordinară de informare despre ideologul moldovenismului găsim în profesorul Constantin Tîrziu, istoricul locurilor sale de baştină.

 

Profesorul de istorie Constantin Tîrziu este inimosul din Rotopăneşti care încearcă de aproape 35 de ani să reconstituie amintirea familiei Istrati. Totul a început datorită faptului că i-a avut profesori pe foştii deţinuţi politici care i-au împărtăşit faţa nevăzută a istoriei.

 

“În anul 1967 am dat examen de admitere la Institutul de Istorie-Geografie din Suceava şi, s-a nimerit, să am mulţi profesori, foşti deţinuţi politici, ca Nicolae Corivan, Vasile Ciurea,etc. Corivan m-a întrebat, la un curs, dacă ştiu ce personalitate a trăit la mine în sat. Nu am ştiut ce să răspund şi atunci mi-a povestit el de Nicolai Istrati. Am pregătit chiar ceva din puţinele informaţii găsite însă departe de ceea ce am aflat pe parcurs studiind prin biblioteci şi căutînd informaţii prin diverse lucrări. Apoi, prin anii ’80, am plecat la Bucureşti, după ce am obţinut acceptul de la partid -cei care m-au botezat, în dosarul de urmărire, Răzvrătitul- în căutarea celor din familia Istrati. Nu cunoşteam pe nimeni în capitală, am luat pur şi simplu o carte nouă de telefon şi am găsit acolo 23 de oameni cu numele Istrati. Unul dintre ei avea numele scris altfel: Istratty. Mi-am zis că acesta este nume de boier şi sigur trebuie să fie rudă. L-am sunat, i-am spus cine sînt şi imediat a fost de acord să ne vedem. Era Alexandru Ilieş Eloi Istraty, strănepotul lui Nicolai Istrati, cel care apare într-o fotografie unde muşcă lanţurile groase ale unui monument, la ieşirea din închisoarea politică din Tulcea. Seară, ne-am găsit un pic mai greu, locuia într-o zonă mai încurcată. M-a invitat acasă la el, locuia modest, într-un apartament mic împreună cu soţia sa. Au fost amabili, iar el vorbea cu durere despre familia sa. Un aspect interesant este că soţia sa era strănepoata lui Barbu Catargiu, primul premier al Romîniei şi susţinător al unirii Pricipatelor. I-am spus că vreau să fac un muzeu la Horodniceni şi am nevoie de documente şi obiecte care au aparţinut familiei lui. De la el am primit puţine lucruri, un pumnal de Toledo de la sfîrşitul secolului XV şi cîteva vitralii de la Castelul din Rotopăneşti. În schimb, m-a ajutat să ajung la soţia lui Edgar Istrati, Ela Istrati, care locuia într-o casă frumoasă şi avea alte posibilităţi finaciare.

 

În casa ei i-am cunoscut pe Iosif Sava, Alexandru Graur şi pe un strănepot al lui Rosetti.

 

De la ea am primit mai multe obiecte care se găsesc în "Fondul Documentar Nicolae Istrati". Mi le-a dat cu titlu de donaţie, înregistrată la notar, unde am rezolvat repede, deoarece donaţiile aveau întîietate. Am specificat în act clauza ca obiectele să fie la Rotopăneşti şi nu în altă parte, să nu se trezească cineva să le ducă pe la judeţ sau în alte muzee. Am pus toate într-o Dacie şi le-am adus la Horodniceni”, povesteşte profesorul Constantin Tîrziu.

 

La revoluţie, pentru a feri obiectele familiei Istrate de avîntul revoluţionar, acesta a luat obiectele acasă şi nu sînt puţine.

 

Fondul Documentar Nicolai Istrati cuprinde o serie de obiecte, din care amintim: sabia şi cuţitul de vînătoare, un prespapier, un panaş, pantofii şi capa Sevastiei Istrate (soţia lui Nicolai Istrati), un evantai din pene de egretă, numeroase cărţi vechi, corespondenţe, poeziile lui Eminescu traduse în franceză de o membră a familiei, un tablou din pinacoteca N.I. pictat pe pînză de Costin Catargi, tabloul lui Edgar Istrati (Istratty), o fotografie a lui Nicolai Istrate împreună cu soţia sa, tablouri de pictori (Negoşanu, Tica, Basarab), partituri musicale (Wagner, Rossini,Paganini), acte de stare civilă şi şcolarizare, un bust al lui George Enescu sculptat de Dumitru Paşcan Bîrlad şi un bust al lui Edgar Istrati (Istratty).

 

În final mai adaugăm, că în capitala Iaşi este strada în numele eroului nostru,  http://bulevarde.ro/iasi/strada-nicolae-istrati, dar se pare, că astăzi deja foarte puţini mai cunosc în meritul cui a primit denumirea.

 

surse:

1) http://www.ziaruldepenet.ro/2013/01/22/nicolae-istrati-personalitatea-literaturii-ingropata-de-propriile-greseli-politice/

2) http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Istrati

3) http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2nta_Treime_din_Rotop%C4%83ne%C8%99ti

4) http://bulevarde.ro/iasi/strada-nicolae-istrati

 

Copyright 2012 © Graiesc.md
Developed by webinmd.com