Graiesc Moldoveneste: Participarea lui Ion Creangă în Mişcarea antiunionistă de la Iaşi din aprilie 1866

Participarea lui Ion Creangă în Mişcarea antiunionistă de la Iaşi din aprilie 1866

Facebook Odnoklassniki

Implicarea lui Ion Creangă în politică este un aspect mai puţin cunoscut din biografia acestui mare scriitor.

La Iaşi, în fruntea acţiunilor de independenţă se afla prinţul Costache Moruzzi. El conducea un grup energic, compus din Nicolae (Nunuţă) Rossetti - Roznovanu, Teodor Boldur-Lăţescu, N. Ceaur-Aslan, ş.a. De partea antiunioniştilor se afla şi Mitropolitul Calinic Miclescu.

In dimineaţa zilei de 3 aprilie, în curtea Mitropoliei şi a palatului Roznovanu, aflat peste drum, se adunase o mulţime de ieşeni, ridicaţi din mahalale de Toderiţă Lăţescu, boier de neam vechi, de o forţă fizică de temut.

La palatul Roznovanu, Mitropolitul Calinic a binecuvîntat mulţimea şi a semnat declaraţia de independenţă.

Apoi, în sunetele clopotelor Mitropoliei, Calinic, cu crucea în mîna, s-a pus în fruntea mişcării, îndemnîndu-i spre Palat, unde se afla locotenentul romînesc, Lascăr Catargiu, venit cu o zi înainte în capitala moldavă pentru a zădărnici mişcarea antiunionistă.
În mulţime, alături de înalta faţă bisericească, se găseau şi mulţi clerici, printre ei şi diaconul Ion Creangă.

Armata este chemată să intervină, astfel că mulţimea antiunioniştilor a fost respinsă pe Uliţa Mare, spre Mitropolie şi palatul Roznovanu. Trupa a tras în plin, împrăştiind marşul. Au rămas în stradă peste 100 de morţi şi răniţi dintre răsculaţi.

Reşedinţia Roznovanu a fost luată cu asalt, iar soldaţii l-au arestat pe Nunuţă (Nicolae Rossetti) şi pe alţii.

Calinic Miclescu se alege cu o rană, fiind ajutat de diaconul Ion Creangă care, împreună cu colegul său, îl ascund în pivniţa unei case din apropiere, salvîndu-i astfel viaţa.

Au fost operate numeroase arestări în rîndul stataliştilor, iar Mitropolitul Moldovei a fost pus sub acuzare.

Mai tîrziu, ca o ironie a soartei, diaconul Ion Creangă va fi “răspopit” chiar de către cel pe care l-a salvat, sub motiv că merge la teatru, că poartă o ţinută nepotrivită cinului său şi, una peste alta, foloseşte arma în locuri nepermise. Mai mult, ministrul Tell îl concediază din învăţămînt, ca o consecinţă a înlăturării sale din structurile bisericeşti.

În realitate, printre cauzele îndepărtării lui I. Creangă din cinul preoţesc sînt şi cele referitoare la implicarea acestuia în luptele politice ale vremii sale, episodul din 3 aprilie 1866 fiind doar începutul.

“De la 1866 la 1872 am făcut şi ceva politicale. În întrunirile de la Primărie cine era mai guraliv decît mine, Buta, Damaschin, şi Corduneneau? Alegeam şi culegeam la deputaţi şi la membri comunali, tot ce era mai bunişor în FRACŢIUNE “, mărturiseşte mai tîrziu genialul povestitor într-un “Fragment de Biografie”.

Creangă, întîlnit printre „fracţionişti”, făcea propagandă la întruniri. Pentru firea sa „vorbăreaţă şi muşcătoare”, precum şi “pentru barba şi părul lui deschis, de un blond albicios”, Creangă a primit porecla de “Popa Smîntînă” (G.Călinescu ). “Gazeta de Iaşi” nota cu umor: “Cînd vorbea acesta (Creangă), se înflăcăra auditoriul cumplit: toţi perorau deodată. Talentul său oratoric infecta întreaga adunare, astfel încît, în tot timpul cînd avea cuvîntul părintele, luau fără autorizaţie cuvîntul cu toţii”.

Sînt indicii că I. Creangă era adept al ideologiei “Fracţiunii Libere şi Independente”, curent politic avînd numeroşi adepţi la Iaşi, în toate straturile societăţii, chiar şi în rîndul clerului. La început, însuşi Calinic Miclescu era atras de această mişcare, născută din ideile lui Simion Bărnuţiu, expuse în cursul ţinut de acesta la Universitatea din Iaşi.

Aderînd la preceptele bărnăuţene, I. Creangă devenea în ochii noii Puteri instaurate la 1866 drept un naţionalist periculos. Însuşi Creangă se autodefinea un “alegător naţionalist”, după cum sublinia în scrisoarea adresată adversarului său politic, Vasile Conta.

Curajul şi fermitatea cu care diaconul Ion Creangă combătea politica adversarilor săi nu erau însă pe placul mai marilor zilei, nici pe cel al opozanţilor săi de idei, supăraţi de atitudinea lui “Popa Smîntînă”, în chestiuni politice cu care nu se prea glumea.

O parte din ideile sale politice au fost redate sub formă literară în povestirile “Moş Ion Roată şi Unirea” precum şi “Moş Ion Roată şi Vodă Cuza”.

Aici trebuie căutată una dintre cauzele excluderii lui I. Creangă, în 1871-1872, din rîndul clericilor şi destituirea sa din învăţămînt. 

Copyright 2012 © Graiesc.md
Developed by webinmd.com