În Moldova medievală steagurile erau de mai multe feluri: steagul domnesc sau al ţării („Steagul cel mare”), steagurile ostăşeşti si cu însemne religioase. Culoarea şi reprezentarea grafică a acestora se schimba de la o epocă la alta, steagurile breslelor de slujitori (oşteni) şi cele ale unităţilor militare, steagurile dregătorilor militari, diferite steaguri ale cetelor boiereşti (cu stemele lor de familie) şi trupele călări, ale căror culori erau uneori cele ale steagului unităţii din care făceu parte.

 

„Steagul cel mare” prezenta pe pinză stema Moldovei: capul de bour (taur), simbolul statalităţii moldoveneşti. Culoarea de bază a steagului Moldovei era, în general, roşu. Uneori, domnitorii îşi aveau propriul lor steag care îmbina elemente ale stemei personale cu stema ţării.

Steagul Moldovei din perioada domniei lui Ştefan cel Mare era roşu, avind capul de bour cu stea între coarne şi fiind flancat de soare şi lună.

 

 

  Din această perioadă (mai precis 1488) datează şi imaginea steagului domnesc al lui Ştefan în gravura lui I. Kukullo redind bătălia de la Baia din 1467: flamură lungă şi îngustă, încărcată cu benzi verticale paralele cu hampa (fasciile stemei de familie) şi stema Moldovei (capul de bour) în jumătatea dinspre hampă.

 

 

În anul 1500 Ştefan cel Mare a dăruit mănăstirii Zografu din Sfintul Munte Athos două steaguri, care figurează mai jos.

Fundalul primului drapel era de culoare roşie (între timp steagul a fost recondiţionat şi aplicat pe o stofă de catifea de culoare vişinie), măsurind 1,2 × 0,9 metri. Faţa steagului îl prezintă pe Sfintul Gheorghe străpungind balaurul. Icoana Sfintului Gheorghe este artistic brodată pe atlas roşu, cu fire de aur, argint şi mătase albă, verde şi roşie. Sfintul Gheorghe şade pe tron, pe o perină roşie, trăgind spada din teacă cu stinga în timp ce cu dreapta trage de gardă, şi zdrobind sub picioarele lui balaurul cu trei capete, ce se încolăceşte pe sub tron. Doi îngeri coborind din cer îi aduc, cel de la dextra o sabie, iar cel de la senestra un scut încrustat cu pietre scumpe, şi-i pun pe cap o frumoasă coroană, împodobită şi ea cu două rinduri de pietre scumpe. În jurul capului sfintului şi pe marginea icoanei sale se află următoarea inscripţie în limba greacă: „Sfintul Gheorghe din Capadocia”. Steagul este încadrat pe margini cu următoarea înscripţie slavonească în litere de aur (galben): „O, îndelung răbdătorule şi de biruinţi purtătorule, mare mucenice Gheorghe, cela ce la nevoi şi în năpaste eşti grabnic apărător şi fierbinte ajutător, şi celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăminte a smeritului robului tău a domnului Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn Ţării Moldovei, şi-l păzeşte pe el neatins în acest veac şi în cel viitor, cu rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te proslăvim pe tine în veci, amin! Şi s-a făcut în anul 7008, iar al domniei lui anul al 43-lea”.

 

 Al doilea steag, de forma prapurilor bisericeşti, are în lungime un metru, şi aproximativ tot atita în lăţime. În partea de jos se prelungeşte cu trei colţuri. Cimpul pînzei este din atlas roşu. Pe faţa steagului este reprezentat Sfintul Gheorghe, călare pe un cal alb, omorind cu suliţa balaurul. Icoana sfintului este bogat lucrată cu fir de argint, aur şi mătase albă, roşie şi verde. Mantia sfintului este roşie. Icoana este încadrată cu litere de aur în limba slavonească: „Ca un izbăvitor al celor robiţi şi săraci folositor, neputincioşilor doctor, împăraţilor ajutor, purtătorilor de biruinţă mare mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mintuiască sufletele noastre”. Pe cealaltă faţă este reprezentată scena botezului Domnului, încadrată de o altă inscripţie în slavonă.

 

 

 

 

Pe o gravură din cartea cronicului polon Martin Bielski, este înfăţişată poziţia de atac a cavaleriei moldoveneşti în lupta împotriva forţelor armate polone în bătălia de la Obertyn din 22 august 1531. Deasupra corpului de cavalerie din centru, precum şi în flancul sting, filfiie două steaguri moldoveneşti de formă triunghiulară. Pe pinza steagurilor, lingă hampă, este stema Moldvei: capul de bour, cu soarele sau roza la dextra şi semiluna la senestra.

 

 

 

 

 

 

 

 

 După o relatare contemporană, delegaţia marilor boieri moldoveni prezenţi la încoronarea lui Henric de Valois ca rege al Poloniei, în 1574, avea un steag de culoare albastră pe care era redat bourul cu stea între coarne.

 Următoarea imagine a drapelului moldovenesc medieval datează de la sfirşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. Este vorba de steagul domnesc al lui Ieremia Movilă, din 1601. Flamura este roşie şi are o bodură de un galben deschis. În centru este plasat un cerc de argint, cu o cruce în partea superioară. În mijlocul cercului se află stema Moldovei: capul de bour cu o stea cu opt raze între coarne, flancat de cite o semilună în crai nou. Pe un dreptunghi alb, plasat în cantonul steagului, este înscrisă titulatura domnului cu litere chirilice.

 

 Două decenii mai tirziu, în 1622, Cristofor de Zbaraz, ambasadorul polonez lingă curtea lui Ştefan Tomşa (1621-1623), a descris „steagul roşu al Ţării Moldovei cu capul de zimbru.”

 

În anul 1636 alt ambasador polonez, Erji Crasinsci, a fost întimpinat lingă Iaşi de ciţiva boieri cu două steaguri: unul albastru cu o cruce roşie, altul alb cu o dungă roşie. Iar la intrarea în palatul domnitorului Vasile Lupu, solul polonez era însoţit de ciţiva boieri cu un steag albastru.

 

Solul polonez Ioan Gninski, palatin de Culm, relatează despre solia sa în Moldova din anii 1677-1678, că: „îndată ce am pornit au urmat şi boierii şi toată curtea sub un steag roşu de stofă de Damasc în chip de insignă militară... Aproape de Iaşi s-au ivit în cimp steagurile de călăreţi moldoveni aşezate într-un singur şir, în număr de douăzeci şi şase de steaguri de seimeni şi alte şase steaguri de pedestrime moldovenească.” Într-un document emis ia 1813 de Scarlat Calimahi (1812-1819) în senestra pavilionului domnesc al Moldovei se vede un stindard cu bourul pe fond roşu.

 

În prima jumătate a secolului XIX culorile statale ale principatului Moldovei erau roşul şi albastrul. Tradiţia istorică susţine că ele au fost confirmate şi recomandate ca obligatorii prin „Regulamentul organic” (1831-1832).

 

Drapelul din 1834-1849 al batalionului de infanterie al armatei moldoveneşti avea forma unui pătrat cu latura de 1,44 m, din mătase dublă bicoloră, avind culorile dispuse în aşa fel, încât pe fondul general albastru culoarea roşie formează în cele patru colţuri cite un pătrat cu latura de 0,4 m. Pe o faţă, pe fondul albastru din centrul pinzei, se află pictat capul de bour de aur cu o stea cu opt colţuri între coarne şi o coroană princiară deasupra, încadrat de o ghirlandă de măslin, iar pe cealaltă Sf. Gheorghe călare; în pătratele roşii din colţuri se găsesc: pe avers cite o stea de argint în opt colţuri, iar pe revers monograma aurie „M” a domnitorului Mihail Sturdza cu o stea de argint în opt colţuri deasupra. Sub icoana Sfintului Gheorghe era trecută cu litere de aur denumirea unităţii. Astăzi nu se mai distinge decit „Al Miliţiei Principatului Moldovei...”. Stindardul batalionului de cavalerie nu diferea decit prin dimensiunea flamurei: 1,15 m la fiecare latură. Numele unităţii era inscripţionat astfel: „Al Miliţiei Principatului Moldovei I-iul de cavalerie Regiment Iaşan 1834.”

 

Drapel militar al Moldovei, model 1834. Aceste drapele militare au fost înminate unităţilor pe 8 noiembrie 1834, în cadrul unei festivităţi în faţa bisericii Sf. Spiridon din Iaşi, unde au fost sfinţite de către mitropolit. În mesajul adresat oştii, domnitorul sublinia faptul că sultanul a aprobat „Miliţiei Noastre dreptul de a avea steag, după modelul de Noi propus, după care s-au înfiinţat acel cu nr. 1 pentru Infanterie şi acel cu nr. 2 pentru Cavalerie... Aceste semne astăzi întiia oară sint înfăţişate înaintea ochilor voştri spre a primi cerească bună cuvintare, de unde prin bisericească sfinţire, să va răvărsa şi asupra voastră harul cel mintuitor, întărindu-vă cu virtute ostăşească şi cu dragostea Patriei...”

 

Drapelele model 1849 se asemănau cu cele precedente. Latura flamurei măsura 1,25 m, iar pentru stindardele cavaleriei de 0,65 m. Pe aversul flamurei, în centrul zonei albastre, se găseşte un scut timbrat cu o coroană princiară şi încărcat cu un cap de bour de argint care poartă între coarne o stea cu şase raze din acelaşi metal. Susţinătorii scutului sunt doi delfini afrontaţi, cu ochii roşii. Stema este înconjurată de o ghirlandă de măslin şi stejar. Pe revers se regăseşte acelaşi sfint, sub care este înscrisă cu litere de aur denumira unităţii, iar în colţuri iniţiala „A” a domnitorului Grigore Alexandru Ghica.

Drapelele model 1856 au dimensiunea de 1,50 × 1,26 m. În colţurile roşii prezintă cite o stea de aur cu şase raze, iar în centrul crucii albastre se mai disting o ghirlandă poleită cu aur şi o coroană. Acestea au fost confecţionate în 1858, în urma ordinului de zi nr. 20, de către doamnele Ecaterina Konaki-Vogoridi, Ecaterina Balş şi Elena Ghica, cite unul pentru fiecare batalion de infanterie.

 

În „Albumul de stindarde, drapele şi fanioane ale statelor maritime europene”, alcătuit de francezul A. Le Gras şi editat la Sankt Petersburg în 1861, se menţionează că unele corăbii moldoveneşti, fiind înarmate de către portul Galaţi, poartă drapele albastre, avind plasat în centrul pinzei elementul tradiţional al stemei, capul de bour (care-i zugrăvit de fapt, asemănător unui cap de bou), iar în canton avea un patrulater roşu cu trei stele albe. Se atestă, deasemenea, că drapelul miliţiei moldoveneşti avea două fişii orizontale: roşu în partea superioară şi albastru în cea inferioară, cu un „cap de bou” pe o cruce albă plasată în canton.

 

 

Bibliografie

Cernovodeanu, Dan, Les pavillons de la marine militaire et de la marine de commerce de Valachie et de Moldavie [...] (1834-1897) în „Vexilla Belgica”, VII, nr. 7.

Lomanţov, V., Drapelele Moldovei.

Mischevca, V., Negrei, I., Nichitici, Al., Simbolurile Ţării Moldovei.

Pălănceanu, Elena, Steaguri din colecţia Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România, în „Muzeul Naţional”, vol. I, 1974.

Velcu, Anton, Steagurile României în „Enciclopedia României”, vol. I, 1938. ( PDF 1,73 MB)